Aţi auzit sau vă aduceţi aminte de Spitalul din oraşul Bălceşti – judeţul Vâlcea ? Pe semne că nu. A fost odată…, dar, din lipsă de personal medical a fost desfiinţat, lăsând populaţia săracă şi îmbătrânită din comunle aflate pe o rază de circa 40 kilometri fără servicii medicale spitaliceşti. S-a întâmplat atunci când în întreaga ţară au dispărut zeci de spitale mici.
Cu circa cinci ani în urmă a fost creat în loc un Cămin pentru persoane vârstnice cu 65 de locuri, finanţat printr-un program de interes naţional. Consiliul judeţean Vâlcea a solicitat să preia acest stabiliment în subordinea direcţiei sale de specialitate – DGASPC pentru a-l transforma într-un Centru de îngrijire şi asistenţă. Consiliul local a refuzat însă această ofertă, primarul venind cu un proiect de hotărâre privind desfiinţarea instituţiei, proiect care nu a fost aprobat.
Astfel, Căminul pentru persoane vârstnice de la Bălceşti nu mai poate exista şi se va închide, soarta bătrânilor de aici fiind deocamdată necunoscută.
Două au fost motivele acestei situaţii dramatice: primăria nu a vrut să cedeze dreptul de proprietate asupra clădirii şi faptul că aici primesc îngrijiri vârstnici din tot judeţul, nu doar din oraşul Bălceşti, faţă de care oraşul „nu are obligaţii”!
Iată deci, cum o măsură antisocială a generat un lanţ de probleme care au scăpat de sub control.
Administraţia căminului a acumulat din luna august 2016 până în prezent datorii de peste două sute de mii lei, fiind în situaţia de a nu putea plăti cheltuielile pentru utilităţi (energie electrică şi gaze), de a procura hrana , materialele de curăţenie şi toate celelalte. Şi mai grav, de a nu avea asigurată asistenţa medicală. Astfel, cei 47 de bătrâni din Căminul de la Bălceşti îndură o revoltătoare nepăsare şi o condamnabilă lipsă de omenie.
În disperare de cauză, directorul Căminului de bătrâni din Bălceşti a apelat la cele două Cluburi Rotary din Vâlcea – RC Râmnicu Vâlcea şi RC Râmnicu Vâlcea “Cozia”, care au mobilizat fondurile colectate în urma acţiunilor caritabile din anul 2016 nu doar pentru premierea excelenţei – elevilor eminenţi din judeţul Vâlcea, câştigători ai unor olimpiade naţionale şi internaţionale, ci şi pentru sprijinirea materială a bătrânilor de la Căminul din Bălceşti.
Astfel, au fost confecţionate pe comandă, adică pe măsura fiecăruia, pijamale, treninguri, halaite, ciorapi, lenjerie intimă, căciuli, fesuri, baticuri, au fost cumpărate mai multe feluri de încălţăminte pentru interior şi exterior. Fiecare membru Rotarian vâlcean a donat obiecte de primă necesitate – îmbrăcăminte şi încălţăminte. De asemenea, au fost aprovizionate alimente de primă necesitate în cantitate suficientă.
O menţiune specială se cuvine firmelor sposor: Boromir, Conphys, Dumbrafox, Nurvil, Restaurante OK, Turbonef ale membrilor rotarieni vâlceni.
Dar, aceasta nu a fost totul. Cele două cluburi Rotary din Râmnicu Vâlcea, împreună cu Cluburile Rotaract tineri cu vârsta între 18-25 ani) şi Interact (tineri între 12-18 ani) au pregătit un brad de Crăciun frumos împodobit, şi un program colinde ce a emoţionat până la lacrimi pe cei prezenţi, care s-au bucurat şi de îmbrăţişările unor tineri necunoscuţi, dar profund ataşaţi ideii rotariene de a fi aproape şi cu sufletul de cei care au nevoie de ajutor, de “a servi mai presus de tine însuţi”.
Desigur, acesta este un episod dintre multe altele. Din acest colţ de pagină îmi fac datoria de a-l aduce în atenţia opiniei publice şi a autorităţilor competente, cu nădejdea că poate şi acest infim gest, poate mişca nişte inimi împietrite.