BIZZFACTORY – Idei de afaceri de la liceeni


BIZZFACTORY – idei de afaceri de la liceeni

Atunci când organizația “Junior Achievvement Young Entreprises” – Romania a făcut propunerea Rotary Club Râmnicu Vâlcea de a iniția o competiție de antreprenoriat în rândul tinerilor, ideea a fost adoptată imediat.

Asa s-a născut prima ediție a “BIZZFACTORY” , program de educație și încurajare a antreprenoriatului desfășurat în perioada noiembrie 2013-aprilie 2014. In acțiune au fost antrenați circa 550 de elevi, care au beneficiat la clasă de activități și materiale de educație antreprenorială, precum și de întâlniri cu oameni de afaceri apreciați în județ. 100 dintre acești tineri de la Colegiul Economic, Colegiul Național “Alexandru Lahovari”, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”, Colegiul Tehnic Energetic, Liceul Tehnic Sanitar “Antim Ivireanul” – din Ramnicu Valcea si Liceul Tehnologic “Constantin Brâncoveanu” Horezu, Liceul Teoretic Băile Govora, Liceul Teoretic Brezoi au participat sub îndrumarea unor profesori competenți la o competiție de proiecte-pilot de afacere, al cărei mare premiu, oferit de firma “Boromir” a fost în valoare de 1000 euro.

Constantin Boromiz, Președinte 2013-2014 al Rotary Club Râmnicu Vâlcea a declarat că va susține în continuare această competiție, cu convingerea că din rândul tinerilor motivați se vor ridica antreprenori și manageri de succes, nu numai ai propriilor lor afaceri, ci și pentru comunitatea din care fac parte, capabili să înțeleagă și să acționaze în așa fel încât să ofere societății mai mult decât primesc.